duminică, decembrie 27, 2009

Poveste de Craciun

Mi-ar fi placut sa fiu un aparat de fotografiat . Astfel , prin obiectivul meu
as fi putut zari oameni zambitori , tineri sarutandu-se in fata ofiterului
starii civile , copii premianti cu coronite pe cap , fete zglobii alergand pe
plaja , vedete cu amanti sau amante surprinse in intimitatea unui adulter ,
goluri senzationale pe terenuri de cupa mondiala , nepoti si bunici de mana in
soarele unei veri din ‘ 62 …


Dar eu sunt un hipopotam . De plus . De o saptamana stau pe raftul al treilea
de sus al librariei 32 de pe strada Muncii , colt cu cinematograful Lumina . M-
am trezit aici intr-o dimineata , scos cu butalitate din ambalajul de plastic
in care dormisem atat de bine de la fabrica incoace . O femeie grasa si cu
parul sarmos m-a indesat intre un elefant si o veverita , lasandu-mi doar botul
afara , crezand probabil ca e suficient atat pentru ca lumea sa isi dea seama
ce fel de animal oi mai fi si eu .
Elefantul e un tip de treaba . Seara , dupa ce doamna cu parul ca al unui
caniche inchide magazinul , ne spune povesti din savana , gesticuland cu trompa
si impungand aerul cu coltii sai avantati . Odata ne-a povestit o intamplare
infioratoare , cum ca o odrasla de maharajah a vrut sa il tatueze pe urechi de
ciuda ca nu reusea niciodata sa il struneasca . Elefantul a suportat cu
stoicism crunta operatie , dar la prima iesire a nemernicului cu iubita la
plimbare , i-a aruncat pe acestia intr-o mlastina puturoasa , lasandu-i acolo
si plecand mandru , cu ale sale urechi fluturand libere in aerul fierbinte al
Indiei . Veverita e proasta . Frumusica , subtire , dar cand deschide gura , vorbele-i sunt ca niste nuci in perete . Recunosc insa ca , uneori , imi face placere sa ii simt noaptea blanita lipindu-se de pielea mea tare . Si are un dar de a face acest lucru atat de firesc , incat , spre rusinea mea, ma gudur ca un catel
alintat .
Intr-o dimineata , pe raftul de sub noi , s-a iscat zarva . Caietele ,
ghiozdanele si penarele ce pana atunci ne privisera arogante si chicotind
malitioase , au fost mutate sub tejghea . In locul lor au aparut o droaie de
papusi galagioase , cochete , blonde , brunete , triste , vesele . La un moment
dat , doamna cu parul cret ca o perie de sarma a scapat una din papusi jos ,
facandu-ma sa tresar de spaima . Dar nu s-a intamplat nimic . Papusa nu a
plans , ci doar privea curioasa spre noi , probabil uimita de infatisarea
noastra . Femeia nepasatoare a aruncat-o pe raft , de unde ea a continuat sa ne
priveasca , asa cum era asezata , pe o parte . Nu stiu cum s-a facut , dar am
observat ca de la o vreme ma privea numai pe mine , iar eu , ditamai
hipopotamul , m-am inrosit ca un parlit de popandau .
Intr-o noapte , elefantul sforaia atat de tare incat somnul meu era total
compromis . In astfel de nopti ,obisnuiam sa privesc vitrinele magazinului de
vizavi , acolo unde , periodic , manechinele isi schimbau hainele , fapt ce
reprezenta pentru mine un nesfarsit spectacol al esteticului .
Un zgomot m-a oprit din evaluarea critica a unui costum de Armani. Am privit in
jos , descoperind ochii larg deschisi ai papusei curioase . Mi-a zambit si a
facut semn spre tejghea , unde un compas se dezechilibrase din pirueta sa si
cazuse peste o rigla ursuza . Am zambit superior , asezat , stapan pe
echilibrul meu de pachiderm . Apoi am incercat sa spun ceva , dar papusa si-a
pus degetul la gura , precauta . Eram intrigat , as fi vrut sa ii spun ca sunt
cel mai mare de acolo si nimeni nu ar fi indraznit sa imi ceara socoteala daca
as fi vorbit in miez de noapte . Dar am ascultat-o si am tacut , privind-o in
continuare . Papusa s-a ridicat usor in sezut , intinzandu-si bratele pentru a
se inviora . Si-a rotit capul in jur , apoi a sarit jos , elastica ca o minge
de cauciuc . S-a strecurat pe sub tejghea si a pasit in mijlocul magazinului
pustiu . Lumina din strada ii contura trupul suplu , nascand reflexe palide pe
bratele ei goale . Statea pe podeaua rece , privind spre mine , stravezie si
misterioasa . Am sarit si eu jos , intr-un elan necontrolat . Bufnitura nu a trezit pe
nimeni , cu exceptia unei ascutitori care a strigat pitigaiat : liniste ! . Cu
pasi molcomi , m-am apropiat de papusa , zambind stingher , pentru ca nu stiam
ce caut eu acolo , in preajma ei .
Din intuneric , am auzit deodata un vals in sunetele subtiri ale cutiei
muzicale din vitrina . In spatele ei , arlechinul inalt de un metru mi-a facut
complice cu ochiul , tragandu-si pe frunte coiful colorat .
Mana ei mi-a atins obrazul , incalzindu-l cu degetele sale . Am privit-o in
ochii ei albastri si as fi vrut sa ii spun ca este cea mai …, dar ea mi-a pus
degetul mic pe buze , spunand doar atat :
Dansam ? …
… Intr-o dupa amiaza , papusa a plecat de mana cu o fetita blonda, cu codite .
Eu m-am decolorat de suparare , iar pentru asta , am fost scos din raft si
aruncat intr-o cutie de carton . Nu ma mai cumpara nimeni , asa , lipsit de
stralucire. Dar arlechinul a facut ce a facut si , intr-o seara , si-a
strecurat capul in cutie , intrebandu-ma daca nu vreau sa plec naibii de
acolo . El , un caine de plus si o balerina de portelan doreau demult sa
evadeze , dar aveau nevoie de un tip puternic care sa forteze usa de la
intrare .
Afara se iveau zorii cand am iesit in strada si fiecare a plecat unde a crezut
ca e mai bine . Arlechinul mi-a propus sa mergem la circ , dar am refuzat . Am
mers catre primul semafor si am asteptat , nerabdator. De mine s-a apropiat la
un moment dat un politist care s-a aplecat circumspect , masurandu-ma din cap
pana in picioare , rotindu-si amenintator bastonul in aer . I-am intins biletelul Ei , pe care abia reusise sa mi-l strecoare in ziua plecarii . Tremuram tot de emotie , asteptand raspunsul lui .
Politistul a clatinat din cap , citind calm scrisul ei caligrafic :
" Ne intalnim sub brad "
Atunci , am cutezat sa il intreb :
- Domnule , imi puteti spune unde este acest brad ? Cineva ma asteapta acolo …
Barbatul a zambit si m-a luat sub brat . M-a plimbat cu masina lui alb albastra
toata ziua . Spre seara , am ajuns la o casa cu ferestrele luminate . Din
portbagaj a scos un costum rosu pe care l-a imbracat oftand , apoi si-a lipit o
barba alba , privindu-se in oglinda retrovizoare a masinii . M-a sters un pic
de praf si m-a invelit intr-o hartie colorata. Ma simteam caraghios ,dar nu am
zis nimic .
A batut in usa de la intrare hotarat , dregandu-si vocea . In spatele usii se
auzira susoteli , apoi se facu liniste . Usa s-a deschis incet si in cadrul ei
a aparut o fetita blonda , cu codite , cu degetul mic in gura , privind timida
spre noi . Dincolo de ea , un brad imens clipea lenes in caldura incaperii .
Sub el , o papusa supla si zambitoare ma acoperea cu infinitul ochilor ei
albastri …
…De atunci , doresc tuturor ca , undeva , sub un brad , sa ii astepte o raza de
speranta . Daca noi , simple papusi , ne regasim , atunci voi , oamenii , cu
siguranta va veti imbratisa in jurul celui mai frumos brad , al Craciunului ...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.