Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Romania. Afișați toate postările

marți, februarie 07, 2012

Un joc de fotbal nu strică niciodată

Un joc de fotbal nu strică niciodată. Un joc însemnând atunci când îl practic eu, când alerg pe teren şi transpir din pasiune şi pentru a mă menţine în formă. Deşi, odată îmi doream să fiu fotbalist, acum nu-mi mai doresc decât să alerg după minge la un meci de fotbal cu prietenii.
Totuşi, pasiunea pentru fotbalul profesionist s-a păstrat, astfel că încerc cât mai des cu putinţă să urmăresc ceea ce se întâmplă în fotbalul intern. Din păcate aud de cele mai multe ori de scandaluri cu arbitrii rău intenţionaţi, de meciuri aranjate prin culise de către patroni, certuri între finanţatorii echipei. Astfel, parcă mi se taie tot interesul de a mai urmări cu interes crescut ceea ce se întâmplă în Liga 1.
Dar nu pot da de tot uitării fotbalul intern, dintr-un motiv simplu dar foarte important. Steaua e acel motiv pentru care Liga 1 pentru mine încă mai poartă un interes, pentru care mai arunc un ochi pe clasamentul campionatului în speranţa că echipa mea favorită e plasată pe prima poziţie.

Ţie îţi place fotbalul? Ai o echipă preferată?

joi, august 19, 2010

Concediu in Ucraina

Pentru a doua oara in aceasta vara am avut parte de un concediu la mare, de data aceasta in Ucraina, Odessa, statiunea Zatoka. 
Drumul a inceput de vineri seara cand, Paul, sotul meu, a plecat din Iasi, spre Balti, unde noi il asteptam cu nerabdare. Temperaturile verii si-au pus bine amprenta in blocurile din Moldova. Iar noi speram sa mergem mai repede la mare, unde este mult mai bine. De acolo, am facut un traseu destul de complicat spre statiune, alaturi de Yannis, care nu prea a dormit in masina, si tatal meu, o persoana foarte dificila in sinea lui, dar suntem toti oameni.
Norocul nostru au  fost hartile scoase de pe net de Paul, ca de altfel reuseam sa facem tot turul Ucrainei, iar la capitolul -  turism mai are de lucrat mult, asa ca nu aveam nici o placere de plimbari nocturne prin frumoasa Ucraina. O harta sau un GPS sunt indispensabile intr-o calatorie, chiar si pe o distanta mica. Am ajuns cu bine in statiune, camera cica rezervata, dar la 3.00 dimineata ne-am trezit ca paznicul sparge usa de la o camera pentru a avea unde dormi.

Dupa multi nervi si oboseala am reusit sa facem o baie in mare.
Toate bune, dar dimineata vecinii ne-au trezit cu loviturile de lingurite in cestile de ceai - erau moldoveni.Toate bune, daca tot ne-am trezit hai sa mergem pe plaja. Avantajul - eram la 10 metri de plaja.

Spre norocul nostru ne-a fost schimbata si camera cu usa sparta, dar numai pentru faptul ca nu reuseam sa o inchidem. Yannis a descoperit spatiul de joaca, iar toboganul sub forma de avion l-a frapat atat de tare incat nu mai dorea deloc sa ajunga la mare, si fusese atat de entuziasmat cand eram in Balti.

Dar ne-am multumit si cu aceasta, copilul respira aerul de mare. In apa, juniorul nu a binevoit sa mearga deloc si eu am fosta mama denaturata care l-a bagat efectiv in apa cu tipete si urlete, iar ulterior nu mai reuseam sa il scoatem din mare. Zilele au trecut repede, vremea a fost foarte frumoasa. Am reusit sa ne relaxam noi doi, dar sa petrecem timpul si alaturi de Yannis.
Masa am luat-o in oras, unde restaurante erau putine si de o calitate medie. Dar salvarea noastra a fost - shaworma. Intr-adevar foarte buna, dar tot timpul prindeam coada, si asteptam mai mult de jumatate de ora. In fiecare zi era nelipsitul cvas, o bautura specific ruseasca, iar in loc de a merge la o cafea, noi mergeam la un cvas.
Complexul avea multe facilitati, bar exact langa plaja, tenis de masa, biliard, restaurant cu autoservire.
In general, toate complexele de acolo incearca sa ofere turistilor de tot ce au nevoie, uneori chiar in unele locuri li se impune masa obligatorie pe langa cazare.
Un lucru bun de care s-a bucurat si sotul meu, erau toboganele cu apa ce se gaseau exact pe plaja, in timp ce Romania le ofera doar in parcurile acvatice de distractie.
Vineri am hotarat sa mergem intr-o excursie organizata prin Odessa, iar dupa aceasta mergeam la delfinariul de acolo. Odessa este foarte diferita de celelalte localitati din regiune, fiind o zona de un interes maritim mult ridicat, avand si portul sau propriu, Odessa se prezinta drept o alta lume fata de toate celelalte zone ale Ucrainei.
 
Centrul orasului este foarte bine pus la punct, iar periferiile arata jalnic.

Ucrainenii cred foarte mult in superstitii, si la tot pasul ne ruga ghidul sa ne punem o dorinta langa un copac special de acolo, sa punem mana pe o latura a unui monument in functie de ce dorim : bunastare, noroc in dragoste, curaj, sa ne punem o dorinta in momentul cand suntem stropiti de apa din bazinul unde inoata delfinii.

Excursia prin Odessa a decurs bine.
Turul a inceput prin vizitarea Teatrului de opera si balet din Odessa, care este, dupa Treptele Potemkin, poate cea mai frumoasa constructie din Odessa. Un vizitator va auzi imediat vorbindu-se despre faptul ca Opera din Odessa este cea de-a doua din lume, dupa cea din Viena.

Exteriorul este in forma de potcoava, iar interiorul in stil baroc, avand un tavan decorat cu scene shakespeariene si un candelabru din cristal de 1,5 tone. Arhitectii luand in calcul incendiile ce apar deseori in teatre au construit-o astfel incat sa fie usor evacuata, astfel are 20 de iesiri.

Ulterior, am descins spre Primaria Odessei care are in partea dreapta un monument din bronz cu toate directiile spre regiunile cu care Odessa avea legaturi comerciale, si exact din acel loc toate marfurile erau distribuite spre destinatie.

In continuare, am vazut vestitele trepte Potemkin, unde s-a filmat faimoasa scena a caruciorului cu copilul din filmul "Crucisatorul Potemkin". Treptele au fost proiectate in asa fel incat de sus sa para mici, dar pe timp ce cobori creeaza senzatia de o distanta mult mai mare decat cea reala. La capatul acestor trepe se afla noul si elegantul terminal vamal de pasageri si centrul de conferinte. 

Portul este atat pulsul orasului, cat si a banilor. In perioada sovietica, Odessa a avut cea mai mare companie de shipping din lume: Black Sea Shipping Line. Pe aici intrau si iesau o treime din toate marfurile fostei  Uniuni Sovietice.
Ecaterina cea Mare a Rusiei este considerata intemeietoarea Odessei si se spune ca atunci cand i s-a transmis ca nu ajunge apa pentru a fi construit un oras aceasta a exclamat:" Assez d`eau!"(Asedo.Ajunge atat apa!, iar citit invers devine denumirea orasului Odessa).  

Istoria Ucrainei se leaga si mai mult de cea a Romaniei, cand printul Carol dezerteaza  si fuge spre Odessa alaturi de iubita sa Zizi Lambrino, unde se casatoresc in taina la Catedrala Ortodoxa Pokrovska. Ulterior, aceasta casatorie a fost anulata de catre parintii lui Carol, iar fiul lui Carol a luat numele de Mircea - Grigore Lambrino.
Ultimul popas turistic a fost Delfinariul din Odessa, fiind cel mai mare din estul Europei. Acoperisul retractabil permite desfasurarea de spectacole atat vara cat si iarna. In fiecare noapte au loc spectacole diverse din care nu lipsesc delfinii si focile. Inotul alaturi de delfini, si fotografiile alaturi de ei sunt permise - contracost bineinteles.

Delfinariul, care face parte din acelasi complex cu Hotelul Nemo, dispune de un restaurant si un magazin de suveniruri.
Obositi si infometati ne-am permis dupa spectacol, si in timp ce asteptam mult dorita fotografie cu delfinii, sa mergem in restaurant. Am ales clasica pizza deoarece era cea mai rapida si nu puteam da gres. Preturile sunt accesibile si luand in calcul, vederea ce o ofera restaurantul se poate considera a fi un pret bun.
Dupa toate cele vizitate ne-am intors extenuati in statiune, dar placuti impresionati. As fi vrut seara sa mergem si intr-o croaziera spre Cetatea Alba, dar am fost prea obositi si pentru acest lucru.

Intre timp Yannis a descoperit frumusetea marii, valurile in care se arunca cu mult curaj, si nisipul cald. Deja nu mai reuseam sa il scoatem din apa, iar cand l-am vazut atat de bucuros, hotarasem sa ramanem pana duminica la pranz. 

Drumul la intoarcere a fost mult mai greu. Pe langa temperatura de afara, au venit si problemele de la vama. Incompetenta celor de la postul vamal pe unde am intrat ne-au creat probleme la iesire. Pe langa faptul ca erau cozi de 2,5 km la vama, mai sunt si atat de incurcate posturile intre ele, incat fara a cunoaste limba te pierzi prin zona de frontiera. Ucraina are foarte multa munca pentru a ajunge la un nivel acceptabil de a intra in Uniunea Europeana.
Raportul  pret / servicii / calitate este unul destul de mare, iar cu banii cheltuiti acolo, mergi in Romania, sau chiar si Bulgaria, in conditii mult mai bune si de o calitate mult superioara.
Fiind obiectiva as pune nota 7 pentru concediul petrecut in aceasta statiune, dar timpul petrecut alaturi de familie, si clipele frumoase ce au venit unele dupa altele il face de nota 10, si imi va aduce mereu amintiri placute in mintea mea!

marți, aprilie 14, 2009

Gura de aer!

Imi e dor de Bucovina!
V-am spus aici despre un blog ce ne prezinta Bucovina, pe respectivul site am gasit Bucovina in imagini deosebite in care ne sunt prezentate traditiile, istoria, manastirile, ce sunt mirifice de-a dreptul.
Ati fost vreodata in Ciocanesti? Eu nu, dar tot pe bucovina.net am aflat despre aceasta comuna si am gasit cateva poze ce te indeamna la drum.
Sambata dimineata plecam la munte, impreuna cu Mirela(vara-mea caruia eu ii spun sor`mea, eu fiind singur la parinti) si cativa prieteni de ai ei, pe care spre rusinea mea nu ii cunosc pe niciunul. Va fi o gura aer pentru noi, nu am mai fost plecati de la nunta lui Gabi. Elena a mai fost la mare cu Yannis, dar eu nu am apucat din cauza serviciului. In fine, sa trecem peste, ca iar imi aduc aminte ca nu am fost nicaieri anul trecut in concediu, dar sper ca ma voi duce anul acesta. Sigur!

joi, noiembrie 20, 2008

S-a lansat produsin.ro

http://www.produsin.ro/ - Primul site privat din Romania care incurajeaza consumul de produse romanesti, sau produse in tara. In curand, lista produselor din Romania.

vineri, august 15, 2008

Stiri din interiorul bancilor, pe surse -

*Scandal monstru la Carpatica !!!! Un gandac a fost vazut plimbandu-se in biroul in care directorul financiar pregatea strategia pe 2009 a bancii. A fost chemata Politia, care a anchetat timp de mai bine de 4 ore vietatatea, incercand sa afle in slujba cui lucreaza. Potrivit surselor, gandacelul s`a stins in urma batailor administrate cu cruzime.

*Banca Transilvania isi distruge cu mijloace perfide, concurentii. Unul dintre angajati a fost vazut ieri la orele 15,17 p.m. in timp ce se scobea intre dinti, dupa ce a mancat un urias hamburger (semn ca isi permite !!!). Sursele noastre sustin ca hamburgerul era preparat cu carne de porc fabricata de o companie finantata prin credit de la o banca rivala !!!

*Ionela de la BRD – GSG si-a uitat azi oglinda acasa.

*La BCR, sucursala Dr. Felix, una dintre angajate si-a cumparat un ruj de buze. A platit cash, intrucat vanzatoarea ambulanta care i l`a vandut nu avea la ea POS-ul.

*Domnul Mihai, director de operatiuni in cadrul Volksbank, si-a ridicat de trei ori ochelarii de pe nas.

*Firava Nicoleta din Unicredit, in total dispret fata de strategie pe 2008 a bancii, a cheltuit (fara chitanta !!!) 30 de lei pe un shampon de fitze. Potrivit surselor mele, in urmatoarele saptamani urmeaza sa se spele cu el pe cap.

*In urmatoarele 3 luni, salariile din Raiffeisen vor creste cu 30 %. Sursele mele imi vor comunica mai exact ale cui salarii.

*Bancpost in sadere dramatica !!!! In urma cu doua zile, adevarul a iesit la iveala. Mai intai a scazut stocul de hartie A4 destinat copiatoarelor. Pe urma a scazut cantitatea de odorizante din depozitul Centralei, iar azi dimineata, sursele mele vorbesc despre reducerea cu peste 30 % fata de perioada similara a anului trecut a brelocurilor-cadou. In plus, un bec s-a ars absolut ciudat si fara explicatii !!!

*Serviciul de relatii cu Clientii al Romexterra s-a imbunatatit considerabil. Astfel, potrivit unui sondaj intern, din cei 200 de clienti chestionati prin sondaj, peste 220 s-au declarat incantati, multumind conducerii pentru modul in care ii trateaza, alti 125 spun ca si-au imaginat Raiul ca pe o Mare Centrala Romexterra. O mica parte au refuzat sa raspunda, drept pentru care conducerea bancii i`a concediat. Chestie de cost controlling.

*Ionescu, cunoscut sef de serviciu la ING Bank, a stranutat de 5 (cinci) ori in timpul serviciului si de alte 8 (opt) ori in afara programului de lucru. El a acumulat pe S1 un numar de 34 de stranuturi (crestere de 42,67 la suta), devansandu`l pe Popescu, care a stranutat de numai 32 de ori. E drept, Popescu are in ultima vreme probleme in familie (un caine care refuza sa se imperecheze cu canarul familiei), ceea ce i-a afectat competitivitatea.

*Una dintre bancile mici are adevarate probleme de lichiditate, dupa ce directorul de strategie si-a lichidat la nervi, contul de economii pe care il avea. Colegii lui mizeaza pe redresarea bancii intrucat directorul se va impaca azi pe la ora 16 cu nevasta`sa.

*Concurenta bancara face primele victime umane !!! Mirelutza din BCR a fost prima victima a competitiei dintre banca la care lucreaza si BRD. Auzind ca Mariana (agent vanzari la banca condusa de Gelin) si.a cumparat jageri import Austria, Mirelutza a efectuat una bucata deplasare interes serviciu la Milano, pentru a-si cumpara jageri mai performantzi si mai competitivi. In timp ce astepta deschiderea magazinului, un porumbel deranjat la stomac a trecut pe deasupra ei. Incercand sa se curete pe fusta, femeia s-a dezechilibrat si a cazut peste o pisica extrem de furioasa care trecea prin zona. Matza a zgariat`o pe Mirelutza pe nas, gat si urechi (in aceasta ordine) dupa care a disparut. Din directia BRD se aude un murmurat de satisfactie…

*Competitia bancara se inteteste. Emporiki bank tinteste sa`si dubleze cota de piata pe segmentul depozitelor si sa ajunga la peste 0,005 la suta, dupa ce unul dintre angajati a primit o mostenire de circa 1 mil de euro. Banca este in cautare de asemenea potentiali mostenitori pentru a si`i face clienti, dovedind una dintre cele mai agresive strategii de piata.

Thank to Sergiu

luni, august 11, 2008

Gigi Becali n-are noroc! :P

Gigi a vrut televiziune, nu i s-a dat, bineinteles ca a facut scandal in propriul sau stil clasic, dar degeaba, nu se poate cum vrei mata nea Gigi. Apoi a mai stat un pic nea Gigi si s-a gandit "la banii mei, imi fac banca, ca la banii mei imi permit". Uite ca nu toti oierii pot infiinta banci in Romania (desi un fost sofer de tir a putut, vezi cazul Carpatica). Bineinteles ca "domnul" George Becali a inceput, in stilul sau caracteristic, sa-l improaste cu tot felul de "complimente" pe guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Detaliat despre acest caz putem citi in Ziua - Isarescu ingroapa Becali Bank, Cotidianul - Becali: Isărescu este un măscărici!, Gardianul - BNR a respins infiintarea Becali Bank. Gigi nu va deveni bancher .

Sa ne citim... de bine !

vineri, august 08, 2008

Marius Ciocan, FunGift.ro: Daca tot ce vrei sa faci vei face cu gandul la client, este imposibil sa nu iti iasa

Umbland prin mediul online, nu hoinarind aiurea, ci cautand sa invat cat mai multe despre e-commerce in mediul online din .ro, am dat de articolul acesta, da stiu, e un pic cam vechiut(20 iulie), dar eu acum l-am gasit si ma bucur ca l-am gasit, mie mi s-a parut interesant si de luat aminte. Va dau un copy&paste la finalul interviului luat de Smartfinancial lui Marius Ciocan:

"Care sunt principalele provocari ale inceperii unei afaceri online?
Marius Ciocan: Nu stiu. Sunt atat de multe incat mi-e greu sa ma pronunt… sa enumer cateva. Este greu. Este al naibii de greu si daca nu citesti tot ce-ti cade in mana despre ecommerce, daca nu te uiti in stanga si in dreapta cum fac altii daca nu esti pasionat de afacerea ta si de clientii tai, probabil nu vei reusi. Este extrem de important sa ai o platforma buna pe care sa te poti baza, un host care sa nu te lase in ziua in care dai cel mai important newsletter al tau, un curier care isi face treaba cu adevarat. Si sa iti iubesti clientii. Daca tot ce vrei sa faci vei face cu gandul la client, este imposibil sa nu iti iasa.
Foarte pe scurt: 3 motive pentru a incepe propria afacere online: dinamica mediului online nu o regasesti nicaieri in alta parte; investitia initiala este mai mica decat in mediul offline; piata si perspective semnificativ mai mari
3 motive pentru a nu incepe propria afacere online: nu intelegi online-ul; faci doar pentru ca asa este la moda (asa se face acum); vrei sa fii milionar maine
3 capcane in care cad cel mai des tinerii antreprenori: isi dozeaza efortul doar pana la etapa finala a constructiei unui magazin online dar greul de abia atunci incepe; cred ca un oscommerce pe un host de 4 dolari pe luna se cheama magazin online; cred ca un pret mai mic decat concurenta este un avantaj - daca ai inceput batalia preturilor ai pierdut razboiul.."

Intreg interviul il gasiti aici

vineri, august 01, 2008

Sa privim... acesti ochi...

Draga mea, ai niste ochi foarte frumosi si luminosi. Nu ma mai satur sa ma uit la ei....;)))




10x Costel

Poza aceasta e buna sa fie postata pe pitzipoanca sau cocalari :)

vineri, iulie 25, 2008

COD ROŞU DE INUNDAŢII PE RÂURILE SUCEAVA ŞI SIRET. 23 DE LOCALITĂŢI AR PUTEA FI EVACUATE


Avertizare cod roşu de inundaţii. Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă a decis, în urma şedinţei de vineri, să emită o nouă atenţionare ce vizează râul Suceava şi râul Siret pe toată lungimea acestuia, până la confluenţa cu râul Moldova. Atenţionarea este valabilă până sâmbătă, 26 iulie, ora 16.00. Cota maximă de inundaţii se va atinge în jurul orei 17. 23 de localităţi ar putea fi evacuate din cauza pericolului de viitură.
Este vorba de 16 localităţi din Iaşi şi 7 din judeţul Neamţ, printre care şi două oraşe, Roman şi Paşcani.
Hidrologii au emis şi o atenţionare cod portocaliu ce vizează râurile Vişeu, Iza şi Tisa, la graniţa comună cu Ucraina. In rest, se păstrează codul galben emis cu două zile în urmă.
Comitetul a făcut bilanţul inundaţiilor din ultimele zile din judeţele ţării. Astfel, inundaţiile au afectat:
- 6 judeţe
- 72 de localităţi
- 155 locuinţe
- 1 061 de gospodării
- 639 de fântâni
- 54 km de drumuri naţionale
- 173 km de drumuri judeţene
- 162 poduri şi podeţe
- 674 de hectare de teren agricol
- 830 de păşuni şi fâneţe.
318 pesoane au fost evacuate, în timp ce alte 138 sunt izolate.
Meteorologii anunţă că cel mai probabil atenţionarea cod galben din zonă va fi ridicată sâmbătă.
Video pe site-ul Antena3

Un nou partid pe scena politica din Romania

Sau o fi doar o schimbare de nume(sic!)? Iata ce am gasit pe site-ul domnului Dorojan (fost candidat din partea PRE). Oare s-a schimbat denumirea partidului sau a tarii?

miercuri, iulie 09, 2008

Iasi. The City of the Beginnings



Videoclip preluat de pe youtube. Vor urma periodic o serie de videoclipuri reprezentand frumusetea Iasului si nu numai ci a intregii Romanii.

joi, iunie 12, 2008

Tineri din Chisinau arestati ce au cerut pe internet unirea cu Romania

Tinerii risca sapte ani de inchisoare pentru constituirea unor "structuri radicale ce-si declara drept scop lichidarea statalitatii teritoriale a Republicii Moldova si anexarea teritoriului la Romania".
Mai multi tineri care au postat comentarii critice la adresa comunistilor pe diferite forumuri din Republica Moldova au fost chemati joi la Procuratura municipiului Chisinau pentru a fi audiati in cadrul unui dosar de urmarire penala pentru instigare la unire cu Romania. Daca vor fi gasiti vinovati, acestia risca pana la sapte ani de inchisoare.
Pe parcursul zilelor trecute, in baza unor incheieri judecatoresti, Procuratura municipala a sechestrat calculatoarele de acasa ale acestor tineri, anunta publicatia Jurnal de Chisinau, citata de Rompres.Pana la aceasta ora, cativa dintre tineri au fost deja audiati de procurori. Altii urmeaza sa se prezinte la procuratura in a doua jumatate a zilei. Dupa ce ies din cabinetul procurorului care ii audiaza, acestia refuza categoric sa vorbeasca cu presa. Procuratura, de asemenea, nu ofera informatii. Se pare ca acestia au fost acuzati ca fac parte din "structuri radicale ce-si declara drept scop lichidarea statalitatii teritoriale a Republicii Moldova si anexarea teritoriului la Romania".
Intr-o incheiere a Judecatoriei sectorului Rascani, in cadrul urmaririi penale desfasurate, s-a stabilit ca, in perioada anilor 2007-2008, un grup de persoane neidentificate a lansat, prin intermediul portalurilor www.forum.md, www.torrentsmd.com, www.desteptarea.info/forum si www.unimedia.md, multiple apeluri publice la rasturnarea "prin violenta a oranduirii constitutionale si lichidarea statalitatii si integritatii teritoriale a Republicii Moldova" si a publicat texte "ce constituie actiuni intentionate indreptate spre atatarea vrajbei sau dezbinarii nationale".
In baza acestor argumente, procurorul Dumitru Baraliuc, de la procuratura municipiului Chisinau, a solicitat judecatoriei autorizarea desfasurarii perchezitiilor la domiciliile asa-numitilor suspecti in scopul descoperirii si ridicarii calculatoarelor in care "poate fi pastrata informatia cu privire la crearea in Republica Moldova a unei structuri radicale ce-si declara drept scop lichidarea statalitatii moldovenesti si anexarea teritoriului la Romania, apeluri la reuniuni cu scopul organizarii de manifestatii publice cu caracter destabilizator, precum si materiale cu caracter instigator la ura interetnica, adresari indreptate spre atatarea vrajbei si dezbinarii nationale, spre injosirea onoarei si demnitatii nationale".
UNIMEDIA precizeaza ca intimidarea tinerilor survine la o zi de la declaratiile presedintelui Voronin referitoare la protejarea libertatii de exprimare in Republica Moldova. Seful statului a declarat ca ii pasa de libertatea presei. "Moldova este o tara care si-a facut optiunea europeana, este o tara care a pornit pe calea reformelor, a caror realizare este imposibila fara respectarea neabatuta a standardelor democratice fundamentale. Si, fireste, noi reactionam foarte dureros la orice semnal ingrijorator privind domeniul libertatii mass-media", a declarat Vladimir Voronin, citat de serviciul de presa al presedintelui.
Citeste articolul "Tineri din Chisinau arestati ce au cerut pe internet unirea cu Romania" integral in Ziua
Mai multe detalii si pe: http://tudorcojocari.wordpress.com

miercuri, aprilie 23, 2008

Romania ar putea adopta euro abia in 2015

Romania ar putea adopta moneda europeana in 2015, arata, marti, un sondaj efectuat de Reuters pe un esantion de 29 de analisti si strategi, care confirma estimarile din ianuarie.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) vizeaza renuntarea la leu in favoarea monedei unice europene in 2014.

Slovacia va deveni cea mai noua tara membra a zonei euro, cand va adopta moneda unica europeana in 2009, dar alte tari europene mai au cativa ani pana acolo, potrivit sondajului Reuters. Potrivit sondajului Reuters efectuat intre 11 si 22 aprilie, analistii se asteapta ca Estonia si Lituania sa se alature zonei euro in 2012, iar Cehia, Letonia si Polonia, in 2013. Aderarea Bulgariei la zona euro nu este asteptata inainte de 2014, cu un an mai tarziu fata de estimarile din ianuarie.

Sursa

miercuri, martie 26, 2008

BNR a majorat rata dobanzii de politica monetara, pentru a treia oara in acest an, pana la 9,5%

Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei a decis miercuri sa majoreze rata dobanzii de politica monetara de la 9% la 9.5%. Nivelul dobanzii fusese stabilit la 9% in sedinta din 4 februarie 2008, dupa ce in ianuarie a urcat de la 7,5% la 8%. Este pentru a treia oara in acest an cand BNR creste rata dobanzii.

Potrivit unui comunicat al Bancii Centrale, Consiliul de Administratie a hotarat sa mentina nivelul actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit. Rezervele minime obligatorii sunt de 20% din pasivele in lei si de 40% din cele in valuta.

Bancile trebuie sa constituie aceste rezerve pana pe data de 23 a fiecarei luni. Dobanzile platite de BNR pentru aceste rezerve sunt in prezent 3,05% pe an pentru lei, de 0,85% pe an pentru dolari si 1,25% pe an pentru euro.

"BNR reitereaza ca va monitoriza indeaproape evolutiile indicatorilor macroeconomici si va evalua perspectivele acestora, astfel incat prin adecvarea instrumentelor politicii monetare sa contracareze presiunile inflationiste in vederea revenirii cat mai rapide, intr-o maniera sustenabila, a dezinflatiei pe traiectoria anuntata pe termen mediu", se precizeaza in comunicatul BNR.

Decizia BNR de miercuri a fost anticipata de majoritatea analistilor financiari. Estimarea analistilor s-a bazat pe evolutia crescatoare a inflatiei de la inceputul anului, pe excesul de cerere si presiunile de depreciere asupra leului. Majorarea dobanzii este o masura de tintire a inflatiei, in conditiile in care nivelul acesteia a urcat la 8% in februarie acest an si este prognozata la 8,3% in martie.

Rata dobanzii de politica monetara este plafonul ratelor dobanzilor la care BNR atrage depozite pe termen de o luna de pe piata monetara interbancara.

Prin urmare, majorarea dobanzii de politica monetara afecteaza costurile refinantarii de pe piata interbancara. Dobanzile practicate pe piata monetara romaneasca sunt puternic corelate cu rata dobanzii de politica monetara si orice crestere de dobanda va fi simtita si la nivelul dobanzii produselor oferite de bancile comerciale.

Sursa

miercuri, martie 12, 2008

Rata angajarilor va creste cu 36% in urmatorul trimestru

Angajatorii din Romania estimeaza ca, in trimestrul al doilea, rata angajarilor va creste cu 36% fata de primele trei luni ale anului, cele mai multe recrutari fiind anticipate in sectorul constructiilor (54%), in industria extractiva (49%) si in domeniul hotelurilor si al restaurantelor (46%).

Potrivit studiului "Perspectivele angajarii de forta de munca", dat publicitatii, marti, de compania de resurse umane Manpower si realizat, pentru prima data, in Romania, previziunile de angajare pentru trimestrul II, din 2008, ating un nivel de plus 36%.

Asa cum rezulta in urma studiului, 43% din angajatorii romani vor sa faca mai multe angajari in cursul trimestrului urmator. Pe de alta parte, doar sapte procente din angajatori se asteapta la o scadere a numarului de joburi, in timp ce 49% nu anticipeaza nicio schimbare. Cele mai multe angajari sunt estimate in constructii.

Studiul mai releva faptul ca angajatorii din toate cele zece sectoare de activitate, analizate, estimeaza o crestere a numarului de angajati in urmatoarele trei luni ale anului. Cea mai mare valoare a previziunii de angajare, de 54%, a fost raportata de angajatorii din constructii.

Acest domeniu este urmat de industria extractiva (49%), hoteluri si restaurante (46%), finante, asigurari, servicii imobiliare si servicii de afaceri (38%) si transport, depozitare si comunicatii (34%). De cealalta parte, angajatorii din industria energiei electrice, gaze si apa sunt cel mai putin optimisti, raportand o previziune de angajare de doar cinci procente in urmatoarele trei luni ale anului

In ceea ce priveste structurarea pe regiuni, angajatorii din nord-vest raporteaza cea mai optimista previziune de angajare pentru al doilea trimestru al anului 2008, de plus 42%. In Bucuresti si Ilfov, precum si in regiunile de sud si sud-est, firmele anticipeaza o crestere a numarului de personal cu 40%, iar angajatorii din zonele de nord-est si vest sunt mai putin optimisti, raportand o crestere a numarului de angajati cu 21%.

luni, martie 10, 2008

Atentie la cardurile ING! Banca nu te despagubeste daca ti se fura banii de pe card

Numarul utilizatorilor de carduri se inmulteste pe zi ce trece, la fel si cazurile de pierderi sau furt de carduri. Ce se intampla daca mi se fura banii de pe card? E o intrebare care trebuie sa si-o puna fiecare utilizator de card. Insa si mai important este raspunsul la aceasta intrebare. Stim ca atat bancile cat si companiile de procesare a cardurilor, MasterCard sau Visa, ne recomanda sa utilizam cardurile pentru ca acestea sunt mijloace de plata sigure. Mai exact, un card te scuteste de riscul sa ti se fure banii din buzunar sau portmoneu. E adevarat, insa?

Din pacate, experienta ne demonstreaza ca a avea un card e acelasi lucru cu a tine banii in buzunar sau portofel. Mai exact, daca ti se fura cardul, un simplu plastic, e ca si cum ti s-ar fura bancnote sau monezi.

Procedura in cazul fraudelor cu carduri este urmatoarea: dupa ce constati furtul cardului sau frauda cu cardul (realizarea unor operatiuni de catre altcineva, adica un hot care ti-a furat datele cardului), trebuie sa anunti imediat banca pentru ca aceasta sa blocheze cardul. Din acel moment, nimeni nu mai poate efecta tranzactii cu acel card sau cu datele de pe el, cum e si normal.

Problema apare insa atunci cand tranzactiile frauduloase s-au realizat inainte ca banca sa apuce sa blocheze cardul. Ce se intampla in aceste cazuri? Procedura este urmatoarea: detinatorul cardului solicita bancii un charge back, mai exact completeaza un formular de refuz de plata in cazul operatiunilor efectuate de hot. Conform legii, banca ar trebui sa despagubeasca imediat utilizatorul cardului iar ulterior sa-si recupereze dauna de la hot sau de la cine este vinovat pentru frauda.

Ce se intampla in realitate?
Din pacate, unele banci sunt exemplul viu al zicalei: Banca iti da umbrela cand e soare si ti-o ia cand ploua. Concret, unele banci isi declina total responsabilitatea si nu vor sa-si despagubeasca clientii pagubiti. Un exemplu este ING Bank.
I-am intrebat, asadar, pe reprezentantii ING Bank, cum isi trateaza clientii carora le-a fost furat cardul.
Iata ce raspuns am primit:ING: ˝Pentru refuzuri de plata aferente unor tranzactii efectuate atit in reteaua ING cit si in alte retele se completeaza formularul de refuz de plata. Daca tranzactiile sunt efectuate inainte de blocarea cardului pierdut sau furat sunt doar responsabilitatea clientului nu si a bancii. Restul se analizeaza si de la caz la caz se pot recupera sau nu.˝

Cu alte cuvinte, banca analizeaza doar tranzactiile efectuate dupa blocarea cardului. Pai daca a fost blocat, oricum nu se mai pot face tranzactii, nici de mine, nici de hot, nici chiar de banca. Culmea e ca, totusi, "se analizeaza si de la caz la caz se pot recupera sau nu!".

Iar faptul ca "se pot recupera sau nu"... poate spune multe!Dincolo insa de "optiunea" bancii de a nu-şi despagubi clientii, nu cumva ING incalca legea privind tranzactiile cu carduri?

SURSA

vineri, martie 07, 2008

Targul locurilor de munca din domeniul bancar

Multi Media Net va organiza cea de-a doua editie a targului locurilor de munca din domeniul bancar la Institutul Bancar Roman, in zilele de 17, 18 si 19 aprilie 2008. La eveniment si-au anuntat deja prezenta mai multe institutii de credit, printre care se numara BRD, UniCredit Tiriac Bank, Provident Financial, MKB Romexterra Bank, ING Bank, OTP Bank etc. Inscrierile departamentelor de resurse umane din cadrul bancilor pentru participarea la Targul BankingJobs se mai pot face pana la data de 24 martie 2008. Targul BankingJobs constituie pentru cei care doresc sa se angajeze in domeniul bancar un bun prilej de a intra in contact direct cu specialistii de resurse umane ale institutiilor de credit. Mai multe detalii aici.

joi, martie 06, 2008

Atac informatic la clientii Raiffeisen!

Atac de tip phishing asupra clientilor Raiffeisen Bank

Reprezentantii institutiei bancare au declarat, ca acest atac a inceput in aceasta dimineata, iar specialistii Raiffeisen Bank lucreaza in prezent pentru stoparea lui.

Potrivit e-mail-ului primit de mai multe persoane, banca a modificat recent sistemul online de securitate, iar pentru a proteja informatiile clientilor impotriva accesului neautorizat, furtului de identitate si impotriva fraudei de cont acestia sunt rugati sa intre pe o pagina de internet si sa completeze datele personale.
Pentru a da si mai multa credibilitate, la sfarsitul mesajului sunt prezentate mai multe nume ale unor oficiali din cadrul grupului Raiffeisen, insa in unele cazuri functiile acestora nu sunt cele reale, sau nu activeaza in cadrul Raiffeisen Bank.
Potrivit UrbanNews, atacul informatic se deruleaza de la IP-ul 63.170.216.37. Mesajul este trimis de pe adresa de e-mail support@www.raiffeisenbank.ro .Iata textul e-mail-ului, al carui subiect este "In atentia tuturor clientilor Raiffeisen Bank !":
"Private BankingIn atentia tuturor clientilor Raiffeisen Bank,La data de 04/Martie/2008 Raiffeisen Bank a modificat sistemul online de securitate.Prin acest intermediu suntem obligati sa mentinem increderea clientilor nostri prin a proteja intimitatea si securitatea informatiilor dumneavoastra personale.
Pentru a proteja informatia dumneavoastra impotriva accesului neautorizat furtul de identitate si frauda de cont va rugam sa urmati urmatorul link si sa va confirmati datele personale:http://www.raiffeisen.ro/wps/portal/internet
Steven van Groningen - Presedinte Raiffeisen Bank Romania
Calin Rangu - Director IT&C Raiffeisen Bank Romania
Dana Mirela Ionescu - Presedinte Consiliu de Administratie/ Director General
Iuliana Musat - Membru in Consiliul de Administratie/ Director Operatiuni
James Stewart - Membru in Consiliul de Administratie
Steven van Groningen - Membru in Consiliul de Administratie
Va multumim pentu intelegere.
Lucrand impreuna putem preveni fraudele.
Raiffeisen Bank : Reusim Impreuna .Raiffeisen Bank 2008"

marți, martie 04, 2008

Viata ne inspira!


Problemele de personal franeaza extinderea bancilor

Criza de personal calificat cu care se confrunta bancile incepe sa-si arate coltii in cel mai direct mod: stopeaza planurile de extindere teritoriala. Bancile se plang de ceva timp de problemele legate de personal – lipsa acestuia, slaba pregatire, migratia ridicata -, insa nici un jucator nu a luat pana acum o decizie precum renuntarea la planurile de dezvoltare.

O astfel de masura au adoptat maghiarii de la OTP Bank, care au anuntat ca isi vor incetini la minimum expansiunea teritoriala anul acesta. Sefii bancii au pus aceasta decizie pe seama lipsei de personal calificat si preturilor ridicate ale proprietatilor. Pentru 2008, OTP Bank va deschide doar 5 noi unitati, in timp ce, potrivit informatiilor comunicate de banca la finalul anului 2007, obiectivul de extindere pentru 2008 era de 35 noi unitati.
„Peste o mie de sucursale au fost deschise in Romania in ultimii trei ani, ceea ce a condus la o lipsa a fortei de munca calificata, determinand o crestere a salariilor cu 25%, cu mult peste nivelul de 7% al ratei inflatiei”, a declarat directorul general al OTP, Laszlo Diosi.
Acesta spune ca reteaua bancii va numara la finalul anului viitor 109 sucursale, in timp ce estimeaza necesarul ce ar conferi o acoperire optima la 170-200 de unitati. OTP Bank avea la sfarsitul anului trecut 104 unitati in Romania. „Banca se va concentra asupra unei mai bune utilizari a retelei existente si asupra vanzării prin intermediul agentilor”, a adaugat Diosi.

Desi OTP Bank este o banca de marime redusa in sistemul bancar roman, mai sensibila la probleme de personal si costuri, situatii de regandire a planurilor de extindere ar putea aparea si la alti jucatori din sistem. Potrivit datelor adunate de la principalii actori ai pietei de retail bancar din Romania, anul acesta ar trebui sa se desfasoare pe aceleasi coordonate stabilite de 2007 in ceea ce priveste dezvoltarea retelor de unitati bancare. Astfel, anul trecut bancile au deschis 1.080 de noi unitati, iar insumarea cifrelor comunicate de banci la finalul lui 2007, privind planurile de extindere pe 2008, rezulta intr-un numar apropiat de 1.000. Aceasta operatie de scadere ar putea continua pe viitor.

Din punct de vedere al personalului, efortul deschiderii in 2007 a peste 1.000 de unitati a necesitat atragerea a peste 7.500 de anjatati noi in sistem. In multe randuri insa, bancherii au aratat ca intampina greutati din ce in ce mai mari in gasirea de personal potrivit pentru a sustine extinderea accelerata, iar aceste probleme se vor amplifica pe fondul continuarii in acelasi ritm al dezvoltarii teritoriale.

De asemenea, nivelul ridicat al fluctuatiei personalului da mari batai da cap bancilor. „Una din problemele bancilor este fidelizarea personalului”, sublinia de curand seful BRD, Patrick Gelin. Banca a deschis anul trecut 206 unitati si a angajat 2.400 de persoane, insa a si pierdut 800 de salariati. La randul lor, cei de la UniCredit Tiriac si-au propus sa recruteze anul acesta 400 de persoane pentru a sustine extinderea cu 70 noi unitati, plus inca 600 pentru a acoperi migratia personalului. In aceste conditii, o presiune suplimentara pentru banci este cresterea rapida a salariilor. Potrivit datelor BNR, la finalul anului trecut, nivelul mediu al salariului net din banci a avansat cu 16% fata de 2006, ajungand la 3.480 lei, aproape 1.000 euro. In comparatie, in intervalul 2005-2006, cresterea salariului mediu net a fost de 7%.

Sursa